Follow Us @soratemplates

luni, 16 septembrie 2019

don’t fall down.

mi-a spus, ca atunci cand iti astupi urechile mentale si dai afara tot adevarul, subit,abandonand barfa aia superficiala, intretinuta si supralicitata ca sa keep my mind off things: ai aerul unei fiinte ranite. sau nu neaparat ranite, cat vag damaged, ca atunci cand, dupa un accident, esti felicitat pentru ca ai ramas viu si functional, trecandu-ti-se cu vederea scurtcircuitarile minore si privirea piezisa, parcul de fier vechi within si toate celelalte gunoaie biodegradabile sau nu cu care te alegi de pe urma oricarui soi de trauma iesita din comun.(si, ca de fiecare data cand am panorama unei vieti minuscule si migalos traite, ca un tablou pe bob de orez, insignifiant si grandios in fragilitatea lui, aud pe fundal, habar n-am de ce,  povestea acelei femei pe care am intalnit-o in acceleratul de la 9 si 20 acum vreo 3 ani, fosta muncitoare la un combinat chimic, care, pe langa mancaruri incropite si copii crescuti pe fuga, isi amintea din perioada cu pricina  ca locul ala de munca a fost un prilej- blestemat sau binecuvantat, nici ea nu stia, sa se iradieze constant, cu scop contraceptiv, dintr-o inconstienta care avea s-o coste, dar care nu mai conta acum, atata timp cat a fost useful la vremea ei. ca nu mai stiu exact pe ce hazardous wastes statea, goala, in timpul pauzei de masa. si ca asta a ferit-o de alti copii pe care n-ar fi avut cu ce sa-i hraneasca. imaginea cu pricina, plina de zone mute, imperfect redata cu mijloacele reduse ale lexicului de baza al acelei femei,  ma urmareste inca, imi aduce aminte de o galerie foto cu tema soviet love, ceva intre resemantizarea cultului personalitatii si cvasi-pornografie. ma tem de un trecut atat de sinistru si apropriat cu atata inocenta.) nu stiu daca avea dreptate. nu stiu daca rani vedea dincolo de membrana asta de protectie din care tasneau culorile vulgare ale unor povesti suculente dar imposibil de dus mai departe ca alegorii pentru nu stiu ce (iar absenta logicii mele analogice e semnul unui dezechilibru intrinsec).  ma privea atenta si compatimitoare de sub aburii unei cafele cu ceva alcool strecurat ca din greseala (ca in vacanta din februarie, cand inecam in cafele solutii daunatoare,  convertite-n imitatiile made in taiwan ale unor elixiruri binefacatoare, for a while, pentru uitare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu