Follow Us @soratemplates

marți, 20 februarie 2018

Lingaul. Compendiu fara pretentii

06:09 0 Comments
Asa cum o spune si titlul nu voi ataca acest subiect la modul concentrat, exhaustiv, riguros. Cand elev fiind, mi s-a dat tema de vacanta lectura „Fratilor Jderi” si-a „Neamului Soimarestilor”, mi-am spus cateva cuvinte-n barba. Si nu de bine. Marturisesc jenat ca nu sunt tocmai fan Sadoveanu. Cam prea insistent in planul descriptiv, fara a uimi sau a straluci in asta. Parerea mea, vorba lui nea Nicu Vacaroiu. Zana acum sigur priveste incruntata, gata-gata sa-mi scrijeleasca apasat un 4 in catalogul virtual al blogosferei. Dar nu intelegeam cum o poveste relativ simpla poate sa se intinda pe sute si sute de pagini. Acum insa ii dau dreptate scriitorului. Sunt subiecte pe care, furat de patima, te intinzi ca mata la soare, fara sa realizezi. Asa-i si cu lingaul. Un studiu cu pretentii pe tema asta s-ar intinde pe mii de pagini si probabil ca nici atunci nu ar fi complet. De-aia doar voi puncta doar cateva aspecte, majoritatea parte a ceea ce pompos numesc „experienta personala”. Practic, cam toata activitatea mea profesionala s-a desfasurat sub semnul poverii de a fi sef. Sau sefut. Nu am premeditat si nici nu am ales asta, pe acelasi principiu conform caruia numele si parintii nu ti-i alegi. Imediat dupa terminarea facultatii am devenit ceea ce este cunoscut in literatura de specialitate, ca ofiter de cart. Ca ofiter aveai dosul expus dorintei unei parti a echipajului, dintre nebrevetati (cei cu studii medii), de a-ti castiga simpatia. Lingaii de vapor sunt insa ceva mai moderati, mai retinuti in gesturi si cuvinte, fiindca exista riscul de a fi taxati corespunzator (a se citi „fugariti cu ranga pe punte”) de „colegii” care nu agreeaza acest mod de construire a carierei. Nu de alta, dar au mai iesit unii seara la o tigara pe coverta si dimineata nu au mai fost de gasit. In ciuda dorintei evidente de a presta cu maxim de discretie, lingaul este lesne identificabil. Il da de gol cerbicia, patosul, patima, pasiunea pe care o pune in exercitarea activitatii astfel ca sunetul limbii lui capata sonoritatea pe care ar avea-o dac-ar avea limba aspra a unui bou. Sau, mai degraba, de parca ar avea limba imbracata in piele de rechin, piele pe care daca iti plimbi degetul intr-un sens o simti placuta, moale si catifelata iar in sens invers iti poti ascuti creionul pe ea, capatand consistenta unei bucati de smirghel. Haaaaarsti… haaaarsti… auzi in preajma lingaului, cu suficienta acuratete pentru a deslusi cui apartine limba. Lingaul poate fi identificat si dupa nume atunci cand alege sa presteze public ( si lumea-i recunoaste ca pe Lingaul Gheorghe, Lingaul Vasile sau Lingaul Ion, etc.) dar si dupa obiectul adoratiei, imbracand in acest sens o haina care il pierde oarecum intr-un nemeritat anonimat, devenind Lingaul lu’ „x” (Voic ulescu, Basescu, Ponta, Antonescu, etc. Pana si Boc, in ciuda staturii mignone – si deci a unui popou proportional mai mic decat al altora, a avut armata lui de lingai). Exista si o diferentiere bazata pe sexul prestatorului. Lingaul-barbat este de departe mai priceput. Este cunoscut faptul ca principala diferenta cu caracter ocupational intre sexe consta in aceea ca barbatul se poate concentra asupra unui singur aspect (pe care insa il face temeinic, constiincios, neomitand detalii) in timp ce femeia este capabila de a urmari concomitent, distributiv, mai multe subiecte (iar cantitatea se manifesta in detrimentul „calitatii”). Recunoasterea superioritatii barbatului in domeniu este data, cred eu, si de genul cuvantului ales sa desemneze activitatea desfasurata, „lingau” fiind, dpdv gramatical, de gen masculin. Probabil de aceea barbatii presteaza mai rar, dar apasat, iar femeile simt nevoia sa o faca mai des, dar mai „moale”. Legea compensatiei. Dar fiindca tot am spus ca voi muta centrul dezbaterii in planul experientei personale, am sa aduc in discutie si faptul ca pentru o perioada de trei ani si ceva am condus un colectiv format exclusiv din femei. Nu multe, putin peste o duzina, dar trebuie specificat si faptul ca, cel sau cei care le-au angajat au fost atenti la absolut toate detaliile, ba chiar au insistat pe unele. Colegii care isi permiteau asta (adica cei de acelasi rang sau situati pe trepte ierarhice superioare) imi spuneau „sef de harem”. O perioada frumoasa a existentei mele dar si teribil, ingrozitor de grea. Si asta pentru ca, de felul meu, sunt un om vesel, un om caruia-i place mult sa rada si care poate gasi nelimitat subiecte sau oportunitati pentru a face asta 24/24, 7 zile din 7. Ori asta poate echivala in unii ochi si cu „abordabil” . Nimic mai fals. Din punctul asta de vedere sunt un pretentios (poate nefondat si exagerat) vecin cu fitosenia, care nu accepta ca „ea” sa faca primul pas. Si spun ca a fost o perioada grea pentru ca eram supus zilnic si temeinic linguselilor. Marturisesc ca, atent la detalii asa cum sunt intotdeauna, imi impusesem si reusisem, in ciuda aspectului de top-modele, sa ii gasesc fiecarei subalterne cate-un defect care sa le indeparteze de statutul de virtuale aparitii in visele mele erotice. Si era greu fiindca, fiind destul de tanar, nu prea puteam trasa cu precizie linia care sa delimiteze linguseala „simpla” -pe modelul degetelor care-ti ciupesc umarul sacoului „Sefu…, urma s-aveti o scama”, de linguseala care deja imbraca forma unor propuneri mai putin ortodoxe. Dar „saful al mare” ma avertizase din start, la angajare : sa nu care cumva sa te puna Necuratul sa-i „cedezi” vreuneia, ca esti halit ! Daca ai nevoie, v ii la mine si-ti dau vreo doua numere de telefon. Fete discrete, fara batai de cap. Si l-am ascultat cu sfintenie. Si stiti cum e sa fii intrebat de peste zece ori pe zi „Sefuuuu… va fac o cafea ?”. Va spun eu. Iti faci singur, fiindca nu vrei sa superi pe nimeni si nici sa-ti iasa vorbe. Nici acum nu o duc chiar pe roze din punctul asta de vedere dar anii care s-au adaugat au pus un plus si la capitolul diplomatie, experienta, stiinta evitarii. Fac tot ceea ce este posibil dar, dosul meu este in permanent pericol. Si, pe cuvantul meu, chiar nu imi place asta ! Nu ma simt nici mai bun, nici mai util, nici mai placut. Detest falsitatea sub toate formele ei. Articol scris pentru Superblog 2036 ! (sper ca la acea data sa-mi fi schimbat deja parerea despre ceea ce acum nu consider a fi decat un truc ieftin). Si este primul advertorial scris pe acest blog, advertorial inchinat coprofagei prese romanesti pupacioase si lingacioase zilnic, neobosit si de-a dreptul gretos a dosului generos al RMGC.

luni, 12 februarie 2018

Innuendo. Insinuari, adica.

06:09 0 Comments
„Nu te nasti femeie, ci devii una”, spunea in secolul deja trecut  Simone de Beauvoir si zicerea asta-i ase de adanca de face sa crape de invidie pana si Groapa Marianelor cu toti cei 11.000 de metri ai ei cu tot. Sigur, pentru superficialii care cred ca a fi gurmand inseamna sa mananci mititeii cu mustar de Dijon sau fasolea cu ciolan de porc vietnamez, zicerea lu tanti Simone ar putea fi dusa lejer in derizoriu cu parafrazari gen „Nu te nasti creata, dar iti poti pune bigudiuri”. Pe blogul asta insa, eu am ales sa ofer o perspectiva profunda lucrurilor si sa nu vad in bobul de grau doar aportul caloric al unui gram de chifla, ci il privesc inclusiv din perspectiva unui mult mai modest urmas al lui Blaga, ca pe „Mirabila samanta”, cu toate atributele genezei care decurg de-aici. Asta imi da cateodata dureri de cap, dar vorba englezului : „We may have something (in cap), or we may have nothing (si anume, tot in cap). Desi nu pare, introducerea asta pleaca de la o frustrare. Frustrare care, desi rar imi doresc o astfel de postura, ma impinge un pic catre misoginism. Ca, na belea, ocupat sa puna botul la feminismul Simone-ei, lui Sartre nu i-a trecut prin cap sa observe ca in zicerea consoartei se ascunde o mare nedreptate care li se face barbatilor. Pentru ca barbatii nu pot spune „Nu te nasti barbat, devii unul” ci, nu te nasti barbat, dar esti obligat sa devii unul. Femeia are liberul arbitru. Ea se naste, asa cum ne nastem toti, dupa care are de ales : poate deveni femeie sau nu. Daca devine femeie, dar una adevarata – vreau sa spun, adica femeie din varful unghiutelor de la picioruse si pana spre firul cel mai rebel al parului, apai de pe la 16 ani s-a scos : primeste prajituri si ciocolata moca (sau dupa caz, tigari), nu mai plateste bilete la film, teatru sau concerte, gaseste lejer pe cate unul care nu mai doarme noptile gandind la ce mofturi sa ii mai satisfaca, poetii o canta in versuri, Columbeanu sau Cocos sunt dispusi sa imparta cu ea ceea ce au furat riscandu-si libertatea. Daca n-ai chef sa devii femeie, nu-i bai. Nu te arata nimeni cu degetul, ba dimpotriva, vei starni aprecieri admirative. Se va spune despre tine ca esti barbatoasa (fara ca asta sa contina ceva peiorativ sau ironic), ca esti bataioasa, ca stii ce vrei de la viata, ca esti o femeie moderna. La barbatul in devenire liberul arbitru este anulat. Nu doar ca nu-ti da nimeni nici macar o bere la halba gratis (decat vreun alt coleg de suferinta), dar esti obligat sa iti asumi o mie si una de indatoriri, unele firesti, altele de natura sclavagist-feudala. Si nu la dus gunoiul sau batut covoarele ma refer aici. Si daca nu te pricepi sau nu iti iese sa fii barbat „adevarat”, ai pus-o. Ti se lipesc pe spatele sacoului si iti atarna de turul pantalonilor mai multe etichete decat globulete in pomul de Craciun, una mai frustranta si mai dezonoranta decat alta : esti molau, bleg, mototol, pleostit, malaiet, mamaligos, nauc, tont, nu esti in stare de nimic, faci umbra pamantului degeaba, n-ai oo sau sange-n instalatie, etc. Plecand de la Simone de Beauvoir si Jean Paul Sartre, puteam sa mentin un nivel „academic” al discursului si sa trec la Lucian Boia care, in capitolul „Disparitii : femeia si rasele” din volumul „Sfarsitul Occidentului ? Spre lumea de maine”, spune „Intrebarea este in ce masura disocierea „barbat-femeie” are un fundament biologic sau este, dimpotriva, mai degraba de ordin cultural. Tendinta „politic corecta” a Occidentului este sa accentueze asupra determinarilor culturale. Nu natura, ci cultura ne-ar face asadar barbati sau femei. (…) S-a terminat cu tirania naturii, suntem in cultura.” Sau sa trec prin Queen si sa spun si eu ca Freddie Mercury : „You can be anything you want to be/Just turn yourself into anything you think that you could ever be”. Dar adevarul este altul. Frustrarea mea nu are nimic academic in ea. Ea a plecat de la o afirmatie profund umilitoare a unui om care a fost considerat ani de zile cel mai puternic barbat al planetei, Bill Clinton. Si care de curand a spus cum ca „Sotia mea s-a culcat cu mai multe femei decat mine !”. Greu sa mai adaugi ceva la asta. Intelegeti deci, ce gust are cafeaua mea in dimineata asta ?