Follow Us @soratemplates

miercuri, 30 noiembrie 2016

Sala de asteptare

03:26 0 Comments
Mi-au crescut picioarele. De fapt s-au lungit, au aparut doua picioroange de lemn ieftin care ma urca acolo de unde se vad bine capetele celor din jur. Sala asta de asteptare mi se pare atat de mica acum, e plina de fum si se simte mult mai bine aici, sus, intra mai repede in plamanul drept apoi trece in celalalt si lasa acolo samanta unor intregi plantatii de tutun. Merg usor pe spatarele scaunelor si ma sprijin de cele cateva becuri ce se leagana. Picioroangele trosnesc. Sunt verzi inca, nu s-au obisnuit cu munca silentioasa. Lovesc cu sete spatarul urmatorului scaun pe care calc. O femeie adormita tresare si ridica ochii spre mine. Sunt aburi de ceata in acele priviri, mijesc pe rand iar intrebarea vine de la sine. O intuiesc dar nu pleaca din gura ei. E prea dimineata si cei din sala de asteptare ma lasa sa-mi fac rondul. De aici, lipit de tavan, se vad foarte bine capetele celor prezenti. Prin fiecare crestet intra o tija metalica ce-l tintuieste acolo. E o intreaga padure de tije, mai drepte sau mai aplecate, bolnave de somnolenta. Cred ca-mi voi da jos picioarele de lemn, nu mai sunt chiar atat de necesare.

joi, 8 septembrie 2016

Calator printre pesti, razand…

03:26 0 Comments
Am sa intru cu forta si-ti voi da gandurile la o parte, nu-mi folosesc. La fel si picioarele, am sa mi le urc pe umeri si te voi ruga sa-mi culegi pestii uscati ce rad pe sarma. Ai o carafa cu vin rece la indemana? As vrea sa mi-o torn pe ceafa, sa-mi putrezeasca mizerabilele intentii despre care nu am spus nimic pana acum. Cica iubirile pot porni din mijlocul palmei, din priviri sau de la sold… Tu ce ai de spus? Mi se spune uneori “homarule”, antenele mele sunt atat de epuizate. Atat de obosit ma gasesc acum cand continentele se schimba, raman in urma, cand senzatiile contrasteaza atat de tare, atat de in genunchi ma aflu incat gatul meu ar pocni in mii de bucati daca mi-as salta capul pentru a privi pe cineva direct in pupila.

luni, 5 septembrie 2016

Sulite

03:26 0 Comments
A fost, odata, un fel de ploaie… Picaturile ii erau nehotarate, ciungi si lenese. Nu cadeau cum trebuie. Mi-am pierdut o vara intreaga asteptand ploaia asta si mi-a inselat asteptarile, mi le-a calcat in picioare asa cum un elefant isi pierde echilibrul pe zeama unui cefalopod. Cred ca mi-e putin teama de noapte si de umezeala, o fi asta motivul pentru care directia picurilor mi se pare indecent de nepotrivita. Am amintiri acum de la ultima tornada, eram acolo, pe malul oceanului, si am fost cu totii acoperiti de nisip, de vreascuri si de sulite. Cadeau ploile ca sulitele zeilor innebuniti de plictiseala, deveniseram tinte predilecte si bratele ni se deschisesera larg. Una intra adanc intre clavicula si prima coasta, cea de-a doua ma strapunse la doua degete sub buric. Dar am avut noroc, a devenit imediat un strop ce mi-a lins rana. Uit. Uit mereu ca ungherele-mi sunt pline cu umbre. Si storc ploi ciunge…