Follow Us @soratemplates

marți, 18 februarie 2020

Vrei să faci un cadou inspirat? Budureasca îți vine în ajutor

Dacă se apropie ziua de naștere a unui prieten apropiat și încă nu știi ce cadou să-i iei, probabil că începi să simți presiunea timpului. Cu toții ne dorim să-i surprindem pe cei dragi cu daruri inedite, însă nu e atât de simplu să alegem un cadou inspirat. Așa că Budureasca îți sare în ajutor cu câteva sugestii.
Mergi într-un magazin cu vinuri roșii, precum Budureasca, explorează opțiunile și fă un cadou classy și elegant. Poți alege să vizitezi magaznul online sau pe cel fizic. Pe lângă economia de timp și eficiență, magazinul online vine cu avantajul faptului că aici poți consulta fișele tehnice ale fiecărui vin și compara diferite caracteristici pentru a alege varianta cea mai potrivită. În aceste fișe vei citi care sunt asocierile culinare, aromele, gustul, temperatura ideală de servire, felul în care a fost creat vinul, soiurile de struguri din care este creat, medalii câștigate la concursurile de peste hotare și multe alte detalii care te vor ghida în alegerea ta.
Chiar și atunci când există o limită de buget, dacă vorbim de vinuri ideal ar fi să nu ne îndreptăm atenția către cele mai accesibile opțiuni. Nu e necesar să alocăm bugete foarte mari, ci doar să găsim un vin al cărui raport calitate-preț ne satisface așteptările. Magazinul online Budureasca are câteva sugestii pentru tine.
Dacă urmărești pagina de Facebook Budureasca și obișnuiești să citești părerile din comentarii, vei vedea că unul dintre cele mai apreciate vinuri roșii este Zenovius din gama Budureasca Premium. Cu 4 medalii de argint și una de bronz câștigate peste hotare, la concursuri internaționale, alături de vinuri concurente din întreaga lume, acest vin este o creație care ne îmbată simțurile cu nas complex de mure și condimente, iar apoi ne cucerește cu note fine de stejar. Este un vin cu gust plăcut de fructe negre de pădure, cu taninuri bine integrate și un final lung și mătăsos.
Zenovius a fost creat din struguri de Cabernet Sauvignon (80%) și Shiraz (20%). Aceștia au fost vinificați separat. Culesul acestora a început târziu pentru a se obține vinuri cât mai consistente, iar strugurii au fost selectați pe masa specială de sortare în vederea menținerii unui nivel înalt de calitate a vinului. 40% din aceste două soiuri a fost maturat în baricuri din stejar american și românesc timp de 12 luni. Vinul Zenovius are un potențial de învechire ridicat și se servește la 18 - 20 de grade alături de fripturi, carne roșie sau brânzeturi.Un alt vin extraordinar, care s-a întors pe meleagurile românești cu medalia de aur de la Berliner Wein Trophy 2016, este Reserve din gama Origini. Acest vin este creat dintr-un mix între mai multe soiuri: Shiraz, Cabernet Sauvignon și Merlot. Este versatil și se remarcă prin culoarea sa de un rubiniu închis, nas intens și aromă de fructe de pădure. Păstrat în condiții optime, acest vin are potențial de învechire ridicat și vine cu multă libertate în ceea ce privește asocierile culinare. Astfel, se potrivește de minune alături de fripturi, vânat, carne roșie, mezeluri fine și brânzeturi.
Dar opțiunile nu se opresc aici. Un vin autentic românesc preferat de foarte mulți români este Feteasca Neagră. Te invităm să testezi atât Feteasca Neagră din gama Budureasca Premium cât și pe cea din gama Origini. Astfel, poți să te bucuri de două creații diferite, dar cu origini similare.
Cu un gust bogat și intens, o culoare specială și multă flexibilitate în ceea ce privește asocierile culinare, Feteasca Neagră poate fi un cadou special.
Când apelezi la un magazin care are numeroase sortimente de vinuri albe, dar și vinuri roșii - precum Budureasca, îți recomandăm să explorezi inițial în magazinul online. Dacă nu pentru a eficientiza timpul, măcar pentru a te informa suficient cât să faci alegerea corectă. Documentează-te cu privire la fiecare opțiune disponibilă și bucură-i sufletul celui care urmează să-și serbeze ziua de naștere cu o alegere inspirată!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu