Locul de la geam…

Astazi am circulat cu autobuzul pret de citeva statii si am vrut, premeditat, sa ma uit la cei din jur, sa-i observ mai bine zis. Tin minte ca faceam asta mai de mult incercind sa ghicesc ce este in spatele unor priviri, a unor riduri, a unor tristeti sau a unor zimbete. Calatoriile, astfel, imi pareau mai interesante. Si, parca mai de mult, la orice ora, autobuzele, cu oamenii lor cu tot, erau mai… vii. Sau, doar azi, am nimerit eu intr-un autobuz din acelea care, sterg de pe chipurile, aproape, ale tuturor calatorilor odata urcati, orice expresivitate care sa faca obiectul indiscretiilor mele? Astazi, imediat ce m-am urcat, mai toti pasagerii mi-au parut ca privesc unii prin altii, extrem de tacuti. Ma asteptam, sa-i gasesc macar suspiciosi afisindu-si fereala unii de altii, cum ma mai asteptam sa dau macar de un grup de elevi galagiosi… Un autobuz prea lent catre Acasa mi-am spus… Doar undeva, la mijlocul vehiculului, un tata tinar, tinindu-si copila de vreo patru anisori in brate, ii raspundea cu insufletire curiozitatilor cristaline: Asa, tati, masina aia mica merge mai repede fiindca e mai mica si mai usoara, si autobuzul nostru merge mai incet fiindca e mare si greu, da tati… Iar inainte sa cobor, doi batrini nervosi doar-doar ce nu si-au rupt nasturii zmucindu-se printre injuraturi sa ocupe singurul loc ramas liber la geam. Idealul lor cotidian… Ajunsesem acasa… Probabil, in urma mea, autobuzul cu oamenii lui cu tot a prins, brusc, viata ca in povestea aia cu padurea adormita… About these ads Rate this: Share this: Mai mult Like this: Like Incarc...