Fulgere si tunete, in premiera-n acest an, au anuntat zgomotos mai degraba sosirea unei veri timpurii, atentionand insa asupra vremelniciei zilelor trecute, gandite-n graba mult prea calduroase. Cerul era parca violet, vanat de la ranile lasate de fulgerele infuriate, pe alocuri parea insa peticit cu mici bulgari de un albastru-viu atat de odihnitor privirilor sufletelor noastre, iar ici-colo fasii lungi de un galben-ocru cald aduceau aminte de ramasitele unui soare ce tocmai statea sa (ne) apuna. Era un cer interesant, cum nu vazusem de multa vreme, in care toate culorile si formele aduceau aminte de povesti tandre de demult. Si de un vis continuu: al curcubeului din noi ce pare ca nu-si poate reuni niciodata capetele.
Am facut o mica pauza. In tumultul cotidian despre care aminteam ieri inversunat, m-am oprit sa ascult pasarile. Cata zarva, ce gurese sunt, si totusi ce placut e glasul lor pentru noi. Stateam cu ochii semi-deschisi, ca sa nu ma fure vreun peisaj, ma multumeam doar sa le ascult povestile prefacute-n tril. Una vorbea, alta-i raspundea. Poate vorbeau si ele despre noul mall si despre raioanele din care isi vor face mai tarziu provizii. Sau poate discutau despre urmatoarele calatorii si bagajele grele pe care n-aveau cum sa le mai duca. Ori poate recitau vreun vers subtil de dragoste ori doar barfeau un pic ultimele aparitii in materie de moda ale unei primaveri calde-reci, ori nesarate, ce isi lasa inca asteptata vioiciunea din candoare. Ieri, dupa furtuna, cerul era multicolor. Fulgere si tunete, in premiera-n acest an, au anuntat zgomotos mai degraba sosirea unei veri timpurii, atentionand insa asupra vremelniciei zilelor trecute, gandite-n graba mult prea calduroase. Cerul era parca violet, vanat de la ranile lasate de fulgerele infuriate, pe alocuri parea insa peticit cu mici bulgari de un albastru-viu atat de odihnitor privirilor sufletelor noastre, iar ici-colo fasii lungi de un galben-ocru cald aduceau aminte de ramasitele unui soare ce tocmai statea sa (ne) apuna. Era un cer interesant, cum nu vazusem de multa vreme, in care toate culorile si formele aduceau aminte de povesti tandre de demult. Si de un vis continuu: al curcubeului din noi ce pare ca nu-si poate reuni niciodata capetele.
Fulgere si tunete, in premiera-n acest an, au anuntat zgomotos mai degraba sosirea unei veri timpurii, atentionand insa asupra vremelniciei zilelor trecute, gandite-n graba mult prea calduroase. Cerul era parca violet, vanat de la ranile lasate de fulgerele infuriate, pe alocuri parea insa peticit cu mici bulgari de un albastru-viu atat de odihnitor privirilor sufletelor noastre, iar ici-colo fasii lungi de un galben-ocru cald aduceau aminte de ramasitele unui soare ce tocmai statea sa (ne) apuna. Era un cer interesant, cum nu vazusem de multa vreme, in care toate culorile si formele aduceau aminte de povesti tandre de demult. Si de un vis continuu: al curcubeului din noi ce pare ca nu-si poate reuni niciodata capetele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu